
2022
Cresc Sănătos! - Ediția II
Dată fiind escaladarea incidenței supraponderalității și obezității în rândul copiilor și adolescenților la nivel național și global, fapt ce atrage după sine multiple comorbidități asociate, se impune creșterea gradului de conștientizare a elevilor și a părinților asupra efectelor indezirabile pe care alegerile alimentare nepotrivite și adoptarea unui stil de viață dezechilibrat le pot avea asupra greutății corporale și a sănătății în ansamblul ei. Prin proiectul “Cesc Sănătos!” – Ediția II, ne-am propus cultivarea de comportamente sănătoase în ceea ce privește alegerile alimentare și stilul de viață. Proiectul s-a adresat unui număr de 150 de elevi din ciclul primar (clasele a II-a și a III-a) din cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Iași. În acest scop s-au organizat întâlniri cu caracter informativ, în cadrul cărora elevilor din ciclul primar participanți la proiect li s-au prezentat informațiile necesare însușirii unor principii sănătoase de viață și alimentație. Cei 150 de elevi care au luat parte la întâlnirile cu caracter informativ și practic, au fost încurajați să realizeze un material (desen/pictură/colaj) intitulat „Cresc sănătos!”, care să ilustreze cât mai grăitor principiile de viața și alimentație despre care s-a discutat în cadrul proiectului. Cele mai reușite lucrări au fost selectate și prezentate în cadrul expoziției CRESC SĂNĂTOS! – Ediția II, care a fost organizată în incinta Colegiului Național „Mihai Eminescu” Iași.
Activități în cadrul proiectului
- Evaluarea inițială in ceea ce privește comportamentul alimentar și stilul de viață
- Realizarea întâlnirilor cu caracter practic
- Evaluarea finală a comportamentului alimentar și a stilului de viață
- Organizarea expoziției “Cresc Sănătos”, Ediția II
- Realizarea întâlnirilor cu caracter informativ. Subiectele abordate s-au referit la:
- ponderea obezității la copii, adolescenți și tineri la momentul actual
- tulburările de sănătate pe termen scurt, mediu și lung, generate de alegerile alimentare greșite și adoptarea unui stil de viață dezechilibrat, cu accent pe patologia vastă asociată supraponderalității și obezității
- importanța hidratării corespunzătoare și a respirației corecte
- alegerea judicioasă și asocierea corectă a alimentelor ce se consumă la cele trei mese principale ale zilei și la gustări, subliniind importanța consumului de fructe și legume proaspete în fiecare zi
- necesarul orelor de somn conform vârstei și importanța respectării programului de odihnă
- importanța unui program regulat de exerciții fizice

























