
Proiectele “Cresc Sănătos”
Una dintre cele mai stringente probleme de sănătate publică în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare o reprezintă obezitatea infantilă, însoțită de o serie de comorbidități (diabet de tip 2, ficat gras) care, nu demult, erau considerate ca fiind caracteristice adultului, dar care astăzi se întâlnesc din ce în ce mai frecvent și în rândul copiilor cu obezitate. În cazul acestor copii riscul în ceea ce privește apariția unor tulburări grave de sănătate (cardiovasculare, endocrine, gastrointestinale, neurologice, pulmonare, ortopedice, dermatologice, psihosociale, limitări funcționale etc.) la nivelul întregului organism, este unul foarte mare.
Factorii principali responsabili de creșterea incidenței obezității infantile sunt dieta dezechilibrată, nesănătoasă, asociată cu activitatea fizică redusă, mai cu seama în contextul actual, hiperdigitalizat. Aceste tendințe reflectă nivelul precar de educație în ceea ce privește comportamentele sănătoase care vizează alegerile alimentare și stilul de viață.
Conform Raportului din 2022, Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția asupra faptului că 1 din 3 copii este supraponderal sau obez, valori în creștere față de perioadele anterioare. OMS afirmă că în ultimele patru decenii rata obezității în rândul copiilor la nivel mondial a crescut de aproximativ zece ori. La nivelul țării noastre, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, 1 din 4 copii din grupele studiate (7, 8 și 9 ani) are probleme de greutate.
3
Proiecte Cresc Sanatos
+ 100
Ateliere de educatie nutritionala in scoli
+ 2000
Copii care au participat la atelierele de educatie nutritionala
Cresc Sănătos!
Proiectele noastre
Prin proiectul Cresc Sănătos! – Ediția III – ”SMART Pachețel”, ne-am propus cultivarea unor deprinderi sănătoase în ceea ce privește servirea micului dejun acasă și alegerea unui pachețel sănătos pentru gustarea de la școală în rândul elevilor din cadrul a 20 de școli din municipiul Iași
Prin proiectul Cresc Sănătos! – Ediția II, ne-am propus cultivarea de comportamente sănătoase în ceea ce privește alegerile alimentare și stilul de viață pentru 150 de elevi din ciclul primar (clasele a II-a și a III-a) din cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Iași
Prin proiectul Cresc Sănătos! ne-am propus cultivarea de comportamente sănătoase în ceea ce privește alegerile alimentare și stilul de viață. Proiectul s-a adresat atât elevilor din ciclul primar din cadrul Colegiului Național „Garabet Ibrăileanu”, Iași, cât și părinților acestora
Echipa noastră de proiecte



